OMD Mamaia-Constanța cere Guvernului comunicare clară despre siguranța litoralului, după incidentul cu drona marină din Portul Constanța

George Măndilă vorbește despre comunicarea autorităților privind siguranța litoralului.

Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului și instituțiilor centrale, făcută publică pe 10 iunie, OMD Mamaia-Constanța cere o comunicare clară, rapidă și predictibilă despre măsurile luate pe litoral, după incidentul cu drona marină din Portul Constanța.

Solicitarea vine în plin sezon estival, într-un moment în care stațiunile de la mare funcționează la capacitate ridicată, iar operatorii din turism au nevoie de stabilitate, nu de informații contradictorii sau de mesaje care pot produce panică.

George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța, spune că autoritățile trebuie să trateze astfel de situații cu responsabilitate, pentru că orice comunicare publică legată de siguranța litoralului poate influența direct turiștii, rezervările și activitatea economică din stațiuni.

„Noi solicităm autorităților predictibilitate în comunicare și discernământ atunci când se face comunicarea publică în astfel de incidente, fiindcă pe litoralul românesc sunt nenumărate business-uri, unitățile de cazare sunt pregătite să primească turiștii”, a transmis George Măndilă.

Președintele OMD Mamaia-Constanța atrage atenția că turismul de pe litoral nu înseamnă doar vacanțe, ci investiții, locuri de muncă și afaceri care depind de încrederea publicului.

„Vorbim despre business, nu despre hobby. Autoritățile trebuie să înțeleagă că, atunci când se face o comunicare publică pe astfel de elemente periculoase, această comunicare trebuie să fie în primul rând stabilă”, a mai spus acesta.

OMD Mamaia-Constanța solicită ca informațiile oficiale să fie transmise în timp util, să fie reale, transparente și formulate astfel încât publicul să înțeleagă situația fără ca mesajele să alimenteze frica.

„Informațiile trebuie să fie reale, trebuie să fie foarte multă transparență, informațiile trebuie comunicate în timp util și, bineînțeles, să nu fie panicarde”, a precizat George Măndilă.

Organizația cere și o mai mare vizibilitate a măsurilor de siguranță în zonele turistice, astfel încât turiștii și localnicii să vadă că instituțiile competente sunt prezente și acționează coordonat.

În opinia OMD Mamaia-Constanța, autoritățile trebuie să se așeze la aceeași masă și să stabilească un plan de comunicare eficient pentru astfel de situații, mai ales dacă incidentele de acest tip tind să devină o realitate de care litoralul românesc trebuie să țină cont.

Mesajul transmis de organizație este că stațiunea Mamaia, orașul Constanța și litoralul românesc au nevoie de protecție, dar și de comunicare publică responsabilă. În lipsa unor informații clare, spațiul public poate fi umplut rapid de speculații, iar efectele se pot vedea direct în deciziile turiștilor.

OMD Mamaia-Constanța cere, astfel, ca siguranța turiștilor, protejarea sezonului estival și încrederea în litoralul românesc să fie tratate ca priorități comune ale autorităților centrale, instituțiilor locale și mediului economic.

Sursa: OMD Mamaia-Constanța