
Constănțenii care vor să scape de mobilier vechi, saltele, uși sau alte obiecte voluminoase le pot depune gratuit, în perioada 23–29 martie 2026, în containerele speciale amplasate în cartierele Tomis Nord și Palazu Mare.
Potrivit informării transmise de Primăria Municipiului Constanța, benele de culoare verde sunt amplasate pe aleea Stadionului, la platforma 203, și pe strada Dumbrăveni, la intersecția cu strada Sentinelei.
În aceste containere pot fi depozitate deșeuri voluminoase precum mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete sau calorifere.
Reprezentanții administrației locale atrag însă atenția că nu este permisă depozitarea deșeurilor menajere, a celor provenite din construcții sau demolări, a echipamentelor electrice și electronice și nici a deșeurilor reciclabile precum hârtia, cartonul, plasticul, metalul sau sticla.
Primăria mai precizează că, în afara acestor containere amplasate temporar în cartierele orașului, deșeurile voluminoase pot fi duse permanent și la centrul de colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290 A.
Constănțenii sunt avertizați că abandonarea sau depozitarea deșeurilor pe domeniul public al municipiului constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, în secțiunea „Mediu”.
Sursa: Primăria Municipiului Constanța.