
Muzeul de Artă Constanța invită publicul joi, 18 iunie 2026, de la ora 14:00, la două evenimente culturale organizate în cadrul proiectului „Muzeul ca școală a viitorului. Susținerea performanței în educație și cultură”.
Primul moment al zilei va fi „Parada Regală”, un eveniment în care vor fi prezentate creații vestimentare inspirate din eleganța și rafinamentul costumului regal. Costumele au fost realizate în cadrul atelierului de creație vestimentară organizat de Muzeul de Artă Constanța, cu implicarea elevilor Secției Modă de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, coordonați de prof. Lia Opriș.
Prezentarea creațiilor va fi susținută de modelele HOF Media Academy.
În cadrul aceluiași proiect va avea loc și vernisajul Expoziției de Grafică, care reunește lucrări realizate de elevii Secției Arhitectură, coordonați de prof. Andrei Beșcucă, și de elevii Secției Grafică, coordonați de prof. Ana Ungureanu.
Expoziția valorifică rezultatele atelierului „Monumentul istoric în viziune artistică”, în care elevii au lucrat pornind de la clădirea primei școli din Constanța, dar și ale atelierului „Din culisele Paradei Regale”, unde au fost surprinse, prin desene și crochiuri, imagini și momente din pregătirea paradei.
Evenimentele sunt realizate în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, Fundația Fildas Art București și Biblioteca Județeană „I. N. Roman” Constanța.
Sursa: Muzeul de Artă Constanța